Cerere de anulare a adopției Sorinei, depusă la Tribunalul București. Avocat: S-a făcut pe ascuns

Publicat: 18/07/2019, 11:05

Ioana Constantin, avocatul familiei Șărămăt, a decalarat că documentele depuse vor arăta că adopția nu a fost făcută în condițiile legii. „Voi depune acum la Tribunalul București o cerere pentru constatarea nulității adopției Sorinei Lucan, având în vedere faptul că această a fost ilegal făcută. Vreau să anunț toată țara că la Tribunalul București avem un prieten foarte bun și această este legea pe care ne bazăm și am mare încredere în Tribunalul București. Voi cere anularea adopției față de împrejurarea că, din actele pe care le observați aici, se poate trage concluzia că legea a fost încălcată. Să aveți în vedere că această adopție s-a făcut în mod ascuns, s-a încălcat flagrant articolul 9 din legea 273 /2004, Legea adopției. Față de împrejurarea că lipsesc condițiile de fond, adică opinia minorului, eu consider că această acțiune trebuie admisă. În aceste înscrisuri legate de cel care a tras aceste xeroxuri cu tricolorul, un patriot convins, sunt falsuri așa au declarat reclamanții făcute de Direcția Mehedinți, și mai multe rapoarte semnate de angajații instituției, și nu de reclamanții din prezenta cauză”, a declarat avocatul Ioana Constantin.

După depunerea documentelor, avocatul familiei Șărămăt a declarat că va mai depune documentația necesară pentru suspendarea efectelor adopției.

„Tribunalul București a înregistrat această cerere, a fost deja repartizată la Secția a V-a Civilă, dosar numărul 22131/3/2019. În acest moment, dosarul intră în procedură de regularizare. În dosar sunt patru părți, noi, familia Săcărin, Autoritatea și Direcția în contradictoriu cu aceștia să obținem o hotărâre, am solicitat nulitatea absolută și în subsidiar nulitatea relativă. De asemenea, voi depune la Tribunalul București o cerere privind suspendarea efectelor adopției indiferent de rezultatul demersului de astăzi. Mâine voi încerca să depun, nu este program atunci există calea electronică. Vreau să vă spun că la depunerea acțiunii a participat și fratele Sorinei, domnul Dan Șărămăt, care este foarte afectat de cele întâmplate în familie, suferă foarte mult poate se citește și pe fața dumnealui”, a mai declarat avocatul familei Șărămăt.

Judecătoria Slatina decide joi dacă Sorina, fetița de 8 ani din Baia de Aramă, poate pleca din țară, împreună cu părinții adoptivi, o familie de români stabiliți în SUA.Magistrații olteni sunt chemați să decidă dacă Sorina, fetița crescută de un asistent maternal din Baia de Aramă, poate pleca din țară, împreună cu părinții adoptivi, o familie de români, stabiliți în SUA.Judecătoria Slatina este a cincea instanță chemată să soluționeze ordonanța președințială, după Judecătoria Drobeta Turnu Severin, Tribunalul Mehedinți, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Olt.

Procurorul general al Parchetului General, Bogdan Licu, a solicitat ordonanță președințială privind interzicerea părăsirii teritoriului României de către Sorina.

Procurorul general spunea că speră ca familia adoptivă nu va părăsi țara cu fetița înainte de decizia de la Slatina, deși există o procedură de adopție finalizată. „Fiind cercetat și un magistrat, pe cale de consecință, toate aspectele investigate sunt de competența Secției. Atâta timp cât un magistrat este cercetat într-o cauză, competența aparține acestei Secții. Procedura de adopție este finalizată, avem o sentință definitivă, iar prin respingerea cererii mele de revizuire a rămas definitivă. Fetița nu putea pleca cu această familie, până în acest moment, pentru că nu avea pașaport. În momentul în care va avea pașaport, fetița va putea pleca din țară. Părerea mea este că părinții adoptivi vor fi suficient de înțelepți să nu plece din țară cu fetița până în momentul în care nu se va soluționa și cererea de ordonanță președințială”, a declarat Bogdan Licu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”....
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău...
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis...
"Fata mea putrezește în mormânt, el..." - Mărturiile șocante ale mamei Monicăi, fata moartă în...
Cât costă o noapte de cazare la mare de la 1 iunie! Prețurile în Mamaia...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Rusia îşi concentrează forţele pentru o nouă invazie din nord în Ucraina. Avertisment al şefului...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Acordul de PACE dintre Ucraina și Rusia. S-a aflat ACUM
Premierul slovac Robert Fico a fost împușcat. Starea lui e una gravă
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Care va fi ultima ființă de pe Pământ?
×